Forum ISJ Arad
http://www.isjarad.ro/forum/

Elevi admiși în cadrul Centrului Județean de Excelență Arad, an școlar 2022-2023
http://www.isjarad.ro/forum/viewtopic.php?f=183&t=46202
Pagina 1 din 1

Autor:  Centrulexcelenta_Arad [ Lun Oct 03, 2022 8:30 am ]
Subiectul mesajului:  Elevi admiși în cadrul Centrului Județean de Excelență Arad, an școlar 2022-2023

Stimați domni/ doamne directori,
Stimați colegi profesori,
Vă mulțumim pentru sprijinul dumneavoastră în promovarea ofertei educaționale a Centrului Județean de Excelență Arad.
Cu susținerea și implicarea de care vom beneficia, în continuare, din partea dumneavoastră, Centrul Județean de Excelență Arad își continuă activitatea și în anul școlar 2022-2023, cu același obiectiv: pregătirea elevilor în vederea obținerii de rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare.

Stimați părinți, dragi elevi,
Vă mulțumim pentru interesul ridicat pe care l-ați arătat Centrului Județean de Excelență Arad, manifestat prin numărul mare de înscrieri la disciplinele din cadrul acestuia.

Precizări importante:
Tabelul cu numele elevilor admiși poate fi consultat pe site-ul nostru și pe forumul Inspectoratului Școlar Județean Arad.
Grupele de pregătire ale Centrului Județean de Excelență Arad și orarul acestora vor fi postate pe site-ul nostru și pe forumul Inspectoratului Școlar Județean Arad în data de 07.10.2022
Activitatea de pregătire de la nivelul Centrului Județean de Excelență Arad debutează în data de 10.10.2022.
În vederea asigurării egalității de șanse tuturor elevilor, activitatea de pregătire la matematică, clasa a V-a ( municipiu) și clasa a VI-a se va desfășura astfel:
-inițial, în format online, pentru o perioadă de 30 de zile, se vor derula activități de familiarizare a elevilor cu specificul pregătirii pentru excelență
-ulterior, elevii vor susține o evaluare pentru stabilirea numărului final ( maxim 30, în condițiile în care actualmente grupele respective cuprind un număr mai mare de elevi decât cel prevăzut în regulament)

Cu respect,
Director Centrul Județean de Excelență Arad,
prof. Loredana ROMAN
0745602312

Fişiere ataşate:
Elevi admiși în cadrul Centrului Județean de Excelență Arad.pdf [19.66 MiB]
Descărcat de 299 ori

Pagina 1 din 1 Ora este UTC+03:00 Europe/Bucharest
Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Limited
https://www.phpbb.com/