Forum ISJ Arad
http://www.isjarad.ro/forum/

SUSTINERE PROBE PRACTICE/ORALE PRETRANSFER
http://www.isjarad.ro/forum/viewtopic.php?f=266&t=28250
Pagina 1 din 1

Autor:  POPESCU ADRIANA [ Lun Mar 30, 2015 1:36 pm ]
Subiectul mesajului:  SUSTINERE PROBE PRACTICE/ORALE PRETRANSFER

În atenţia personalului didactic care a solicitat susținerea de probe practice/orale pentru pretransfer consimțit între unități,

PROBELE PRACTICE / ORALE se susțin marți, 31 martie 2015, ora 9,00-11,00 (toate specialităţile).

Cadrele didactice titulare care solicită susținerea de probe practice/orale pentru pretransfer consimțit între unități având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv, clase/grupe de hipoacuzici şi surzi, clase/grupe de elevi cu deficienţi de vedere, precum şi în unităţi de învăţământ având clase cu profil sportiv sau artistic (corepetiţie, muzică, arta actorului, coregrafie, arte plastice, arte decorative, arte ambientale, arhitectură şi design), pe catedre de informatică, de tehnologia informaţiei şi comunicării, de informatică-tehnologii asistate de calculator (pentru profil tehnic şi servicii), de instruire practică sau de activităţi de pre-profesionalizare, pe catedre/posturi didactice din cluburi şcolare sportive sau din palatele şi cluburile copiilor, susţin o probă practică/orală eliminatorie, în profilul postului didactic solicitat. Fac excepţie cadrele didactice titulare transferate/pretransferate/detaşate de pe posturi didactice/catedre similare.

Cadrele didactice care au depus la ISJ Arad dosarul pentru pretransfer consimțit între unități și cererea pentru susținerea probelor practice/orale se vor prezenta la ora 9.00 în următoarele locații în vederea susținerii acestora:
- Proba orală Limba maghiară - Colegiul "Csiky Gergely" Arad
- Proba practică Informatică - Colegiul Economic Arad
- Proba practică Pian -Liceul de Artă "Sabin Drăgoi" Arad
Candidaţii se legitimează cu cartea de identitate.
Adeverințele eliberate în urma susținerii probelor practice/orale se depun de către cadrele didactice la ISJ Arad miercuri 01.04.2015, la biroul nr. 7, între orele 11.00-13.00 în vederea completării dosarului.


Comisia județeană de mobilitate

Pagina 1 din 1 Ora este UTC+02:00 Europe/Bucharest
Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Limited
https://www.phpbb.com/