Forum ISJ Arad

Comunicarea cu institutiile de invatamant din judetul Arad
Acum este Dum Oct 20, 2019 10:14 pm

Ora este UTC+03:00 Europe/Bucharest


ActivNET - Service IT ~ Realizare si Gazduire Pagini Web ~ Instalare/Configurare Servere ~ Publicitate Online ~ Achizitie Domenii Web


Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
MesajScris: Vin Ian 22, 2016 7:41 pm 
Neconectat

Membru din: Mie Apr 20, 2005 12:55 pm
Mesaje: 1308
În conformitate cu prevederile punctului 3) din Calendarul mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2016-2017, Anexa nr.19 la Metodologia-cadru aprobată prin OMECS nr. 5559/27.10.2015, numită în continuare Metodologie, în perioada 25 ianuarie - 04 februarie 2016, se soluţionează la nivelul unităţilor şcolare/consorţiilor şcolare, cererile de completare a normei didactice pentru un an şcolar ale cadrelor didactice titulare precum şi cele ale cadrelor didactice prevăzute la art. 21 (4).
Precizări:
Etapa de mobilitate a personalului didactic numită completarea normei didactice de predare-învăţare-evaluare este prevăzută în art. 4, lit. d), lit. h) din Metodologie.
în art. 25 din Metodologie este definită situaţia de reducere de activitate cu cele două forme:
a) completarea normei didactice - în cazul în care se poate constitui cel puţin 1/2 normă didactică - art. 25 alin. (1);
b) restrângere de activitate - în cazul în care nu se poate constitui cel puţin 1/2 normă didactică - art. 25 alin. (2).
Completarea normei didactice se poate soluţiona:
a) la nivelul unităţii/unităţilor de titulatură sau al consorţiului din care face parte unitatea de titulatură;
b) la nivel judeţean - în şedinţă publică organizată de comisia de mobilitate a ISJ Arad.
Pentru ambele situaţii, deciziile de completare a normei didactice sunt emise de inspectoratul şcolar.
Pe baza acestor decizii emise de inspectoratul şcolar, directorul unităţii în care cadrul didactic este titular încheie cu angajatul un act adiţional la contractul individual de muncă iar directorul unităţii în care cadrul didactic îşi completează norma, încheie cu acesta un contract de muncă pe perioada determinată - art. 33 alin. (11).
În mediul rural completarea normei didactice se poate face pe durata anului şcolar 2016-2017 sau pe perioadă nedeterminată.
Cererile de completare a normei didactice pe perioadă nedeterminată în mediul rural nu se pot soluţiona la nivelul unităţii/consorţiului - acestea se soluţionează în şedinţa publică la nivel judeţean.
În mediul urban pot beneficia de completarea normei didactice de predare-învăţare-evaluare pe perioadă nedeterminată cadrele didactice titulare care urmează să-şi completeze norma didactică cu ore în unităţile de învăţământ în care au funcţionat prin completarea normei didactice neîntrerupt în ultimii 3 ani şcolari, dacă orele respective sunt vacante şi se certifică viabilitatea acestora pentru o durată de cel puţin 2 ani şcolari.
Conform prevederilor art. 25, alin. (1), cadrul didactic titular pentru care nu se poate constitui norma didactică completă de predare- învăţare-evaluare în specialitate, în conformitate cu documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, dar pentru care se poate constitui cel puţin jumătate de normă didactică de predare-învăţare-evaluare în baza actului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră sau pentru care se poate constitui cel puţin jumătate de normă didactică de predare-învăţare-evaluare în specialitate, din disciplinele prevăzute în documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, la nivelul consorţiului şcolar din care face parte unitatea de învăţământ, se află în situaţia de completare a normei didactice. Aceleaşi condiţii se aplică şi personalului didactic angajat conform prevederilor art. 21, alin. (4).
Perioadele în care se soluţionează completarea normei didactice:
• 25 ianuarie - 8 februarie 2016, la nivelul unităţii şcolare sau consorţiului şcolar, în perioada constituirii catedrelor, conform prevederilor art. 25 din Metodologie;
• 16-23 februarie 2016, la nivelul ISJ Arad, în şedinţă publică organizată de comisia judeţeană de mobilitate, conform prevederilor art. 33 din Metodologie.

Calendar:
° 25 ianuarie - 03 februarie 2016, cadrele didactice se adresează în scris consiliului de administraţie al unităţii/consorţiului în care solicită completarea normei didactice;
° 03-05 februarie 2016, consiliul de administraţie al unităţii/consorţiului aprobă sau respinge motivat cererea titularului /angajatului pentru completarea normei didactice la nivelul unităţii/consorţiului;
° Termen final: 5 februarie 2016, directorul solicită în scris inspectoratului şcolar prin intermediul documentului tipărit din Machetă, emiterea deciziei de completare a normei didactice pentru cazurile soluţionate la nivel de unitate/consorţiu;
° 08-12 februarie 2016, directorul prezintă comisiei de mobilitate a ISJ Arad documentele în original, conform programării ce va fi postată ulterior
° 16 februarie 2016, se afişează la ISJ Arad lista orelor/catedrelor vacante / rezervate pentru soluţionarea în şedinţă publică a completărilor de normă;
° 17-19 februarie 2016 - titularii/angajaţii, a căror completare de normă nu a fost soluţionată la nivelul unităţii/consorţiului, depun dosarele la inspectoratul şcolar, întocmite conform cererii tip din Anexa nr.14 la Metodologie (pag. 80),
° 22 februarie 2016 - organizarea probelor practice pentru ocuparea fracţiunilor de normă care necesită probe practice/orale;
° 23 februarie 2016 - şedinţa publică, organizată la nivel judeţean, pentru soluţionarea cererilor de completare a normei didactice, pe catedre vacante/rezervate incomplete, conform prevederilor art. 33, alin. (5), în următoarea ordine:
A) cadrele didactice titulare, în ordinea descrescătoare a punctajelor, cu respectarea principiului continuităţii;
B) cadrele didactice prevăzute la art. 21 alin. (4) cu norma didactică incompletă, în ordinea descrescătoare a punctajelor.


Fişiere ataşate:
Coperta dosar.doc [23 KiB]
Descărcat de 427 ori
Cerere_completare_titular_2016-IN UNITATE.doc [42.5 KiB]
Descărcat de 4564 ori
CERERE_COMPLETARE-NORMA-NIVEL JUDETEAN.pdf [203.88 KiB]
Descărcat de 606 ori
Sus
   
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 

Ora este UTC+03:00 Europe/Bucharest


Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  

cron
Furnizat de phpBB® Forum Software © phpBB Limited
Translation/Traducere: phpBB România