Forum ISJ Arad

Comunicarea cu institutiile de invatamant din judetul Arad
Acum este Mie Apr 24, 2024 3:04 pm

Ora este UTC+03:00 Europe/Bucharest


ActivNET - Service IT ~ Realizare si Gazduire Pagini Web ~ Instalare/Configurare Servere ~ Publicitate Online ~ Achizitie Domenii Web


Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: INTREGIREA NORMEI DIDACTICE
MesajScris: Lun Ian 20, 2020 12:25 pm 
Neconectat

Membru din: Mie Apr 20, 2005 12:55 pm
Mesaje: 1459
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. c), art. 24, alin (1-7) din Metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2020-2021 , aprobată prin OMEC nr. 5259/12.11.2019, numită în continuare Metodologie;
În conformitate cu prevederile Cap. I, alin.(3), din Calendarul mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2020-2021 , Anexa nr.19 la Metodologie, în perioada 22-31 ianuarie 2020 se soluţionează cererile cadrelor didactice titulare de întregire a normei didactice prin transfer, iar perioada 3-5 februarie 2020 se soluţionează cererile cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului, conform art. 24 din Metodologie.

Precizări:
Această etapă a mobilităţii personalului didactic se referă la cadrele didactice titulare/ angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în două sau mai multe unităţi de învăţământ sau/şi titulare pe două sau mai multe specializări care doresc transferul pe catedre constituite în mai puţine unităţi de învăţământ sau mai puţine specializări.

Titularii respectivi pot solicita întregirea normei didactice prin transfer într-un număr mai mic de unităţi de învăţământ/specializări sau într-o singură unitate de învăţământ/specializare, în conformitate cu specializările din actele de studii finalizate, în condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1-7) din Metodologie.
Cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pot solicita întregirea normei didactice prin transfer doar pe catedre constituite din ore la disciplina/disciplinele înscrise în decizia de repartizare.

În perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor şi de încadrare a personalului didactic, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ au obligaţia de a analiza posibilitatea de întregire a normei didactice de predare-învăţare-evaluare pentru cadrele didactice titulare/ cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări într-o unitate de învăţământ/specializare, conform specializării/specializărilor de pe diploma/diplomele de studii, ţinând seama de prevederile art. 263 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile prezentei Metodologii şi de prevederile Centralizatorului.

În situaţia în care se constată posibilitatea întregirii normei didactice de predare-învăţare-evaluare, directorii unităţilor de învăţământ au obligaţia de a informa în scris cadrele didactice titulare în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări cu privire această posibilitate de întregire a normei didactice, cu acordul de principiu al consiliului de administraţie al unității.

Catedrele pe care se face transferul se constituie conform prevederilor Centralizatorului.

Condiţii:
- La data formulării cererii, solicitantul trebuie să fie titular/angajat pe durata de viabilitate a postului într-o unitate pe cel puţin două specialităţi sau titular/angajat pe durata de viabilitate a postului în cel puţin două unităţi şcolare într-o singură specialitate ori titular/angajat pe durata de viabilitate a postului în cel puţin două unităţi pe cel puţin două specialităţi;
- Se poate constitui catedra, începând cu data de 01.09.2020, într-o singură unitate şcolară sau specializare sau într-un număr mai mic de unităţi şcolare/specializări, în conformitate cu prevederile Metodologiei şi ale Centralizatorului;
- Fracţiunea de normă solicitată pentru întregirea normei didactice prin transfer trebuie să fie vacantă, începând cu data de 01.09.2020;
- Titularul poate solicita întregirea normei prin transfer numai în unităţile şcolare pentru care are decizii de titularizare, la data formulării cererii;
- În structura catedrelor pentru întregirea normei didactice de predare-învăţare-evaluare pot fi incluse cel mult 4 (patru) ore opţionale și în mod obligatoriu ore la cel puțin una dintre disciplinele din actul de numire/transfer/repartizare;
- Consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrele didactice solicită întregirea analizează şi aprobă cererile întregirea normei didactice prin transfer, începând cu data de 01.09.2020.

Calendar:
- 20-22 ianuarie 2020, titularul /cadrul didactic angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei se adresează în scris consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ în care solicită întregirea normei didactice prin transfer (Dosarul se întocmeşte conform Cererii – tip, anexă la prezenta adresă);
- 23 ianuarie 2020, consiliul de administraţie al unităţii/unităţilor analizează şi aprobă cererile de întregire a normei didactice prin transfer ale titularilor;
Directorii unităţilor şcolare comunică solicitanţilor, acordurile/refuzurile referitoare la întregirea normei didactice prin transfer ale titularilor;
- 23 și 27 ianuarie 2020, se înregistrează contestaţiile la secretariatul unităţii referitoare la acordurile/refuzurile emise pentru întregirea normei didactice prin transfer ale titularilor;
- 28 ianuarie 2020, soluţionarea contestaţiilor în Consiliul de administraţie al unităţii. Hotărârea este definitivă şi se comunică în scris persoanei care a înregistrat contestaţie;
- 28 ianuarie-5 februarie 2020, organizarea inspecțiilor speciale la clasă, a probelor practice/orale în profilul postului, dacă este cazul;
- 29-31 ianuarie 2020, directorii unităţilor şcolare comunică inspectoratului şcolar, acordurile/refuzurile referitoare la întregirea normei didactice prin transfer ale titlarilor precum și dosarele candidaților;
- 3 februarie 2020, consiliul de administraţie al unităţii/unităţilor analizează şi aprobă cererile de întregire a normei didactice prin transfer ale cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei;
Directorii unităţilor şcolare comunică solicitanţilor, acordurile/refuzurile referitoare la întregirea normei didactice prin transfer ale cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei;
- 3-4 februarie 2020, se înregistrează contestaţiile la secretariatul unităţii referitoare la acordurile/refuzurile emise pentru întregirea normei didactice prin transfer ale cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei;
- 5 februarie 2020, soluţionarea contestaţiilor în Consiliul de administraţie al unităţii. Hotărârea este definitivă şi se comunică în scris persoanei care a înregistrat contestaţie;
Directorii unităţilor şcolare comunică inspectoratului şcolar, acordurile/refuzurile referitoare la întregirea normei didactice prin transfer ale cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei precum și dosarele candidaților;
- 21 februarie 2020, ISJ Arad emite şi comunică deciziile de întregire a normei didactice prin transfer, începând cu data de 1 septembrie 2020.


Fişiere ataşate:
Cerere_intregire_norma_didactica_TIT_2020.doc [51 KiB]
Descărcat de 495 ori
Cerere_intregire_norma_didactica_AVP_2020.doc [51.5 KiB]
Descărcat de 464 ori
Coperta dosar.doc [26 KiB]
Descărcat de 449 ori
Sus
   
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou  Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 

Ora este UTC+03:00 Europe/Bucharest


Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  

cron
Furnizat de phpBB® Forum Software © phpBB Limited
Translation/Traducere: phpBB România