Activitățile/proiectele/programele care se iau în considerare pentru ediția din acest an a competiției sunt cele desfășurate în perioada sept. 2020 - iulie 2023, respectiv:
a) derulate de școli prin programele de educație și formare profesională gestionate în Uniunea Europeană de Comisia Europeană, Parlamentul European, alte instituții europene: Erasmus+, e-Twinning, Școli-ambasador ale Parlamentului European, Euroscola, Lider European, EuroQuiz etc;
b) derulate de școli în parteneriat cu ambasade, universități și școli din Uniunea Europeană, companii europene, asociații profesionale europene, ONG–uri cu scop educațional/de formare profesională care activează la nivel european etc.;
c) finanțate din fonduri structurale, în care școala este aplicant sau partener.
Atașat: Apelul Național 2023; formular de candidatura; formular Aviz ISJ
Termenul limită pentru trimiterea candidaturilor:25 aprilie 2023 (data poștei)
Dosarele de candidatură pentru obținerea certificatului „Școală Europeană”, ediția 2023, vor fi trimise Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prin poștă, la adresa: Inspectoratul Școlar Județean Constanța, str. Mihai Eminescu, nr. 11, Constanța, cod poștal 900664, cu mențiunea „Pentru Competiția națională Școală Europeană, ediția 2023”.
Vă susținem în depunerea candidaturii !
Inspectori școlari proiecte educaționale
prof.dr. Adina C.E. Avacovici
prof. Gabriela M. Stoiadin
|